Suporterului îi şade bine cu drumul …
O vorbă veche din popor spune „călătorului îi şade bine cu drumul”. Ei bine, pot afirma cu siguranţă că această zicală se aplică perfect şi suporterilor. Iar aici bineînţeles că intră şi poliştii.
Bineînţeles că week-end-urile le-am putea petrece acasă. Cu siguranţă ar fi mult mai confortabil să urmărim meciurile la TV, cu o bere rece în mână, iar după două ore să mutăm pe Acasă TV. E duminică, deci sigur trebuie să fie ceva comedie romantică cu Hugh Grant, deci satisfacţia prietenei sau soţiei tale e garantată. Dar care ar fi farmecul? Unde ar mai fi plăcerea de a vedea fotbal? Cele mai puternice prietenii se leagă în deplasări, în sutele de ore petrecute pe trenuri personale jegoase sau intercity-uri de lux, prin autocare, pe maşini, împreună cu prietenii tăi, colegii tăi de peluză. Cei care te cunosc poate mai bine decât propria ta mamă. Cei cu care poţi să împărtăşeşti şi cele mai ascunse secrete, pentru că ştii că te vor fi acolo să te asculte şi nu te vor judeca aşa cum te-ar judeca alţii.
Bucuria de a o vedea pe Poli câştigând în groapă, în ghencea, sau pe oricare alt stadion. Asta nu se compară cu nimic. E fericirea sublimă, e bucuria de a te urca pe gard la gol, e sentimentul de familie pe care îl ai atunci când te îmbrăţişezi cu jucătorii strânşi la gard. În momentele alea cu siguranţă nu mai contează nimic. Şi asta chiar dacă ştii că mai ai încă 10-11 ore şi câteva sute de kilometri de străbătut până ajungi acasă, în patul tău. Dar nu mai contează, Poli a câştigat, eşti cu prietenii tăi, cu restul băieţilor din peluză, berea e rece … Toate astea îţi dau sentimentul ăla de „trebuie neapărat să fac treaba asta şi data viitoare”. Şi uite aşa îţi dai iar programul peste cap, şi uite aşa te cerţi iar cu şeful, cu părinţii, cu soţia sau cu prietena. Pentru că tu trebuie să fii ACOLO! Şi chiar dacă ştii că toţi te privesc ca pe un ciudat, pentru tine nu contează. Tu ai în cap doar faptul că trebuie să fii cu Poli, trebuie să fii alături de băieţii tăi. Încet-încet trec şi certurile, reuşeşti să îţi faci rost şi de o zi liberă, şi atunci începe greul. Numeri zilele, apoi orele, apoi minutele … până când cobori în faţa blocului şi atunci ştii că ai ajuns în sânul familiei tale. „Haaaai odată, frate, iar întârziem! Poate pierdem trenul, să vezi atunci … ”. E ora 1 fără un sfert noaptea şi urmează o nouă deplasare …
|
