Cu POLI peste tot!
„Sebiş şi malul de pământ”. Titlul noului capitol din cartea de istorie a Politehnicii pe care l-am scris ieri, 6 septembrie. Am fost prezenţi, bineînţeles, la meciul din Cupa României dintre Naţional Sebiş şi echipa noastră. Aproximativ 100 suporteri, comasaţi la tribuna a II – a a „micuţei dar cochetei arene sebişene”. A se citi 100 inşi cocoţaţi pe un mal de pământ de la marginea terenului. Doamne ajută că nu a plouat! O imagine perfectă, din punctul nostru de vedere, al celor care blamăm cu fiecare ocazie fotbalul modern ce ne oferă bere fără alcool şi scaune cu încălzire în locul emoţiilor şi al fericirii de a-ţi urma echipa în orice condiţii. Ne-am prezentat onorabil, chiar bine, pentru ora şi ziua de disputare a meciului. Dotaţi cu tot arsenalul necesar, steaguri, tobe, eşarfe, fulare, ne-am încurajat echipa cum am ştiut mai bine. Deşi atunci când grosul galeriei a ajuns la stadion scorul era de 1-0 pentru adversarii noştri, asta nu ne-a descurajat. Ne-am ţinut tari, am cântat pentru băieţi şi astfel am reuşit să egalăm până la pauză. Nu ne-am lăsat mai prejos nici în repriza secundă, deşi ameninţarea prelungirilor şi a penalty-urilor plutea din nou asupra noastră … remember Reşiţa? Însă în minutul 88 sărbătoritul zilei, Popovici, a reuşit să înscrie după o fază de toată frumuseţea, aducându-ne calificarea mult dorită. Rămânem în inimă cu imaginea lui Alex, al cărui prim gând după înscrierea golului a fost să se repeadă înspre noi, la gard, urlând din toate puterile „Vă iubesc!”. Astfel de momente te fac să te simţi împlinit ca suporter … mulţumim Alex şi „La mulţi ani!”.
Câteva ore mai târziu aveam alt meci … România – Franţa. Noua „arenă naţională”, ridicată în slăvi de toată presa românească. Inna, lumini strălucitoare, 55.000 de „buni români”, Marcel Pavel, elicoptere, Bănel. Toţi artizanii de seamă ai fotbalului modern, în frunte cu şeful absolut, Sepp Blatter. Cleşti de crab, salată de pere şi ricotta şi frigărui de mozzarella cu roşii la lojele VIP. Un teatru de păpuşi perfect, cu tot tacâmul - decor, marionete şi păpuşari.
Toate astea nici măcar nu se pot compara cu ce am trăit noi la Sebiş. Vă lăsăm vouă tot, dragii noştri „buni români”, şefi şi şefuleţi de „comisii, comitete şi comiţii”, dragă Sepp. Vă lăsăm vouă toţi hot-dogii, berile fără alcool, şampaniile şi cleştii de crabi. Rămânem noi cu pasiunea de a ne urma echipa pe toţi coclaurii pe care ne-aţi trimis şi cu fericirea de a fi polişti. Ce „National Arena” … ?! Tot mai frumos a fost malul nostru de pământ …
|
